Penitenciarul Tulcea, în parteneriat cu Fundația Stânca Veacurilor și Biserica Baptistă Betel, organizează astăzi, 17 mai 2022, Proiectul de activitate social-umanitară „Micul meu univers – FAMILIA”, activitate susținută în contextul zilei de 15 mai, Ziua Internațională a Familiei.
În intervalul orar 13.00 – 15.00, un număr de 10 persoane private de libertate din regimul semideschis, vor primi în vizită soțiile, într-un cadru prietenos, facilitat de Biserica Babtistă Betel.
Scopul proiectului este menținerea/dezvoltarea legăturilor cu membrii familiei. Vizate sunt persoanele căsătorite sau care întrețin relații de uniune consensuală. Într-o atmosferă caldă și primitoare, cei 10 deținuți își vor întâmpina soțiile. Fiecare familie va relaționa la propria masa, vor servi băuturi răcoritoare și vor lua prânzul împreună. Pentru cele 10 familii, Fundația Stânca Veacurilor va pregăti un program de jocuri cu specific educativ care să susțină necesitatea unei familii unite, însușirea valorilor cu impact pozitiv asupra acestora. Sub coordonarea asistenților sociali din penitenciar si a voluntarilor fundației se vor aborda tematici de tipul viața de cuplu.
Acest gen de activități sunt parte din strategia de reintegrare socială a persoanelor private de libertate prin implicarea acestora în acțiuni de asistență socială de mediere, menținere și consolidare a relațiilor cu mediul familial, potrivit calendarului de activități planificate a fi desfășurate în comunitate.
Comunicat Penitenciarul Tulcea
+ There are no comments
Add yours