Aseară, în jurul orei 17:45, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Babadag a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de miriște de grâu din aproprierea localității Slava Cercheza.
Militarii au fost sprijiniți de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună. Incendiul, ce s-ar fi putut extinde la un lan de grâu din apropiere, a fost lichidat la ora 21:00. În urma evenimentului au ars aproximativ 40 hectare de miriște de grâu.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere.
Comunicat ISU
Este bine de știut despre arderea vegetaţiei uscate, miriştilor şi a resturilor vegetale:
⛔️ este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor (GAEC 6.2),
reglementate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.352/2015;
✅ se poate executa numai cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi după informarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu respectarea reglementărilor privind utilizarea focului deschis conform Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale
nr.605/579/2008, precum şi OMAI nr.163/2007.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000-6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000-50.000 pentru persoane juridice. De asemenea, incendierile din ariile protejate constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
+ There are no comments
Add yours