Polițiștii, pompierii și jandarmii au acționat cu succes în cazul unor tentative de suicid, pe raza municipiului, într-un interval de 24 de ore.
Miercuri, 24 iulie a.c., a fost primit un apel prin numărul de urgență 112, prin care o persoană, în vârstă de 39 de ani, din Tulcea, solicita să discute cu negociatorul poliției, comisarul-șef Țugui Lucian, amenințând că se va sinucide dacă nu comunică cu acesta. La fața locului s-au deplasat un echipaj format din polițiști de ordine publică și un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea. După cele două echipaje, la fața locului a ajuns și negociatorul poliției, comisarul-șef Țugui Lucian care a convins-o să renunțe la gestul sinucigaș.
Joi, 25 iulie a.c., în jurul orei 8.00, o persoană de 37 de ani, din Tulcea s-a urcat pe o clădire dezafectată (fosta Moară) de pe strada Isaccei și a anunțat că intenționează să se sinucidă. La eveniment au intervenit echipaje de ordine publică ale Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului Județean de Jandarmi și echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Negociatorul poliției, comisarul-șef Țugui Lucian, a purtat discuții cu cel care amenința să se sinucidă. Bărbatul, aflat într-o stare vădită de agitație , a adunat mai multe cărămizi, pe care intenționa să le arunce de pe clădire, existând riscul de a pune în pericol trecătorii. În urma acestui fapt, echipajele de ordine publică au mărit perimetrul de protecție, solicitând cetățenilor aflați în zonă, să se îndepărteze. După aproximativ 80 de minute, negociatorul poliției a reușit să convingă bărbatul de 37 de ani să coboare în siguranță, fiind predat echipajului SMURD în vederea acordării ingrijirilor de specialitate.
Comunicat IJP
+ There are no comments
Add yours