Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele :
Recent, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului N.D., pentru săvârșirea în formă continuată a infracţiuni de act sexual cu un minor, în varianta agravantă. Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că în perioada iulie-noiembrie 2022, inculpatul N.D., a întreţinut, de mai multe ori, relaţii sexuale consimţite cu o minoră în vârstă de 13 ani, deşi N.D. avea cunoştinţă despre vârsta fragedă a persoanei vătămate. În cursul urmăririi penale faţă de inculpatul N.D a fost luată măsura arestului preventiv iar în urma finalizării urmăririi penale, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului.
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare la Judecătoria Tulcea.
Precizăm că această etapă procesuală reprezintă conform codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi sesizarea instanţei de judecată, situaţie care însă nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Dan Stepanencu,
prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea
și purtător de cuvânt
+ There are no comments
Add yours