Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din
Administrația Publică, reprezentând Instituțiile Prefectului din 34 de județe, declară grevă de avertisment. La această acțiune vor participa 1500 salariați prin încetarea colectivă și voluntară a lucrului în data de 10 februarie 2022, orele 10.00- 11.00, la sediul lnstituției Prefectului din județele afiliate.

                              Ce vor salariații din Prefectură

Solicităm modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat. Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că instituția prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate.
Funcțiile publice din instituțiile prefectului ar trebui să fie asimilate funcțiilor publice de
stat, întrucât în desfășurarea activității lor, funcționarii publici reprezintă și apără interesele statului, fapt prevăzut de Constituția României.
Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din
Administrația Publică reprezintă Instituțiile Prefectului din județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Bistrița-Năsăud, București, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.

Președinte,
Cosmin Ionuț Enescu

+ There are no comments

Add yours