În cadrul unei întâlniri cu președintele Grupului PES din cadrul Comitetului European al Regiunilor, Christophe Rouillon, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a adus în discuție importanța investițiilor în infrastructură pentru România, în general și pentru județul Tulcea, în particular, în vederea asigurării unui sprijin optim pentru statul vecin afectat de conflictul armat deschis la data de 24 februarie 2022.
Europa trebuie definită, în această perioadă, de coeziune, spune președintele Horia Teodorescu, iar Guvernul României are toată disponibilitatea în vederea sprijinirii partenerilor din Ucraina, dar efortul trebuie să vină din partea tuturor statelor membre:
„Am discutat la cel mai înalt nivel problema susținerii Ucrainei și pot să vă asigur că din partea statului român s-au făcut toate demersurile posibile și există disponibilitate în acest sens. Dar aș dori să plecați de la Tulcea cu un mesaj important: România trebuie sprijinită să ducă mai departe proiectele privind porturile din zona de Sud-Est și mă refer aici la Constanța, Sulina, Galați. Este nevoie de sprijin pentru investiții în vederea creșterii capacității de tranzit. Uniunea Europeană trebuie să înțeleagă că România are nevoie de investiții în infrastructură, pentru a sprijini Ucraina“, a transmis public președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Mai mult, șeful administrației județene a menționat și tipurile de investiții care ar fi necesare, inclusiv decolmatări și alte proiecte pentru infrastructura specifică creșterii capacității de transport a cerealelor pe ruta Ucraina – România.
Discuțiile au fost purtate în cadrul unei vizite de lucru a grupului PES din cadrul Comitetului European al Regiunilor, eveniment organizat la Tulcea și Constanța, în vederea informării cu privire la modul în care a acționat Uniunea Europeană pentru susținerea vecinilor ucraineni. La eveniment au participat și Eugen Ion, președintele filialei Tulcea a Asociației Comunelor din România, dar și Mariana Gâju, primar al comunei Cumpăna, organizator al acestei vizite de lucru.
În cadrul întâlnirii, oficialii români au adus în discuție activitățile întreprinse de statul român în parteneriat cu alte țări în vederea asigurării de sprijin ucrainenilor.
În cadrul dezbaterilor, președintele Christophe Rouillon a insistat asupra faptului că Uniunea Europeană trebuie să asigure securitate (inclusiv alimentară, energetică, etc) și este esențial ca în aceste momente dificile toate statele europene să își unească forțele pentru același scop comun.
„Suntem conștienți de efortul enorm uriaș depus de România în special aici, la granița cu Ucraina. Ne dorim cu toți o Europă dinamică, o Europă cu o economie puternică, dar ne dorim, de asemenea, o Europă marcată de solidaritate, care lucrează pentru cetățeni“, a transmis Christophe Rouillon.
Comunicat CJT
+ There are no comments
Add yours