PNL și-a expus poziția privind propunerea de comasare a alegerilor. Considerăm că o astfel de măsură ar avea mai multe avantaje, dintre care principalul este participarea mai ridicată la vot și alegeri mai reprezentative.

  • Vom avea discuții cu colegii de Coaliție pentru a vedea care sunt opțiunile legale de comasare a alegerilor și care dintre acestea sunt cele mai bune pentru români și democrație.
  • S-a speculat mult pe seama unui așa-zis interes din partea PNL în a comasa alegerile. Aceste speculații nu au nimic de a face cu realitatea, deoarece PNL a decis să abordeze toate rândurile de alegeri ”prin noi înșine”.
  • PNL este pregătit și are resursele necesare pentru a aborda separat toate cele patru rânduri de alegeri.
  • Dacă, însă, la nivelul Coaliției vom ajunge la un punct de vedere comun privind comasarea alegerilor, negocierile vor trebui tranșate rapid, pentru a nu confuza opinia publică și pentru a oferi o imagine clară a calendarului alegerilor din acest an.
  • Soluția comasării alegerilor va fi aplicată și de alte state UE. Așadar, poziționările teatrale ale unor reprezentanți ai Opoziției că România s-ar abate de la practicile europene sunt lipsite de temei.

Michael Gudu, deputat PNL Tulcea

+ There are no comments

Add yours