Au venit doar prietenii președintelui Eugen Terente și cum a vrut președintele, așa s-a făcut: Conferință județeană USR, marți, 30 august, la sediul partidului, din municipiu. Pentru că nu s-a întrunit cvorum (54 de membri), Conferința județeană s-a ținut, totuși, în aceeași zi, după-amiază, conform prevederilor statutare. Cu 12 membri, un așa-zis „nucleu al lui Terente”. Pe ordinea de zi, un singur punct: Revocarea Biroului Județean. Cei 12 au hotărât: a) Revocarea Biroului Județean al USR. Același Birou Județean care în iunie 2021 a fost validat de 53 de delegați, acum a fost revocat de 12. b) Convocarea unei noi Conferințe județene pe data de 4 septembrie a.c., între orele 9- 14, pentru alegerea Biroului Județean și a Comisiei de cenzori, cu reconvocare la aceeași dată, între orele 14-18. S-a mai stabilit ca la Conferința județeană din 4 septembrie să poată candida și să participe ca delegați doar membrii care nu sunt suspendați până la data de 30 august a.c., ora 9. Conferința USR a luat sfârșit, duminică urmează alta!
N.A.
+ There are no comments
Add yours