PNL a majorat pensiile de câte ori a fost necesar, firesc și contextul economic a cerut o asemenea decizie. Acesta este un fapt, un adevăr care poate fi verificat: +14% la 1 septembrie 2020 și +10% la 1 ianuarie 2022. Asta facem și acum: dorim ca pensiile să fie majorate cu un procent cât mai apropiat de rata inflației, 15%. Doar în acest mod putem proteja puterea de cumpărare a vârstnicilor.
• Până acum, majorarea pensiilor avea o limită prevăzută în PNRR: 9,4% din PIB. La ultima vizită la Bruxelles, premierul a convenit cu președintele Comisiei Europene înlocuirea acestei limite cu un indicator de disciplină financiară, conform recomandărilor Băncii Mondiale. Acesta este un acord de principiu, care trasează o linie generală. Detaliile le vom avea după dezbaterile tehnice din cadrul comisiilor de specialitate de la Bruxelles, după consultările acelor comisii cu ministrului Muncii și cu ministrul Fondurilor Europene.
• Așadar, așteptăm de la ministrul Muncii un proiect de lege, pe aceste coordonate, cu care să vină în Parlament, la dezbateri.
Michael Gudu, deputat PNL Tulcea
+ There are no comments
Add yours