Biroul Politic Național al PNL a decis azi constituirea unui grup de lucru care sa analizeze opţiunea comasării alegerilor, la propunerea secretarului general al PNL, Lucian Bode.

  • Subiectul, evident, va fi discutat și în cadrul coaliției și trebuie să vedem ce opinie au PSD și UDMR, așa cum a precizat și președintele PNL, Nicolae Ciucă. Apoi, va fi analizată fiecare propunere și se va alege forma cea mai bună. După ce avem un acord, se va trece la efectuarea modificărilor legislative necesare. Există mai multe argumente pentru comasarea alegerilor.
  • Primul argument: dorința alegătorilor. Cercetările sociologice pe care le realizăm arată că românii sunt favorabili comasării unor alegeri de anul viitor (67%, conform ultimului sondaj intern). Această poziție este una rațională, având în vedere că în 2024 sunt programate patru rânduri de alegeri (chiar cinci, dacă luăm în calcul și un eventual tur doi al prezidențialelor).
  • Al doilea argument: instabilitatea politică. Românii nu au mai avut parte de un asemenea ”super-an” electoral, iar cele patru runde de alegeri pot genera instabilitate politică și o îngreunare a activității Comasarea alegerilor ar putea elimina această situație.
  • Al treilea argument: economiile la bugetul de stat. Rundele de alegeri simultane costă mai puțin decât organizarea lor succesivă. Ajungem la acest rezultat dacă adunăm costul unor elemente specifice alegerilor simultane, precum amplasarea de urne suplimentare, normele administrative mai complexe (organizarea birouri electorale, activitatea din cadrul secțiilor) și suprapunerea campaniilor electorale.
  • Al patrulea argument: securitatea. România nu își permite să fie vulnerabilă în contextul regional de acum și va trebui să ia în calcul soluții care să tranșeze rapid situația politică.
  • Al cincilea argument: ”oboseala” electorală. Prea multe runde de alegeri într-un timp foarte scurt poate duce la o scădere generalizată a interesului alegătorilor, lucru care va avea ca efect scăderea prezenței la urne. Este un fenomen care a fost constatat în anii cu alegeri multiple. Pentru ca procesul electoral să fie unul cu adevărat reprezentativ, România are nevoie alegeri cu o prezență cât mai mare la urne. În 2024, acest lucru se poate obține prin comasarea alegerilor, care ar genera o prezență mai mare la vot decât s-ar înregistra la alegeri programate succesiv.
  • Organizarea a patru tipuri de alegeri în același an este – pentru orice guvern – o sarcină complexă, de un interes civic major, pentru care sunt necesare cele mai bune soluții administrative și legale.
  • Comasarea alegerilor a mai fost discutată în trecut, așa că există decizii ale CCR care privesc aspecte ce țin de constituționalitate, de care vom ține seamă.

Michael Gudu, deputat PNL Tulcea

 

+ There are no comments

Add yours