Nu s-au stins încă ecourile de după alegerile europarlamentare. În timp ce social-democrații își ling rănile, liberalii și useriștii plus, savurează victoria. Cu toții însă,învingători și învinși analizează și fac strategii de viitor apropiat. Cu câteva zile înainte de votul pe moțiunea de cenzură, am solicitat președintelui Partidului Național Liberal- Organizația Județeană Tulcea, Ștefan Ilie, răspuns la câteva întrebări legate de rezultatele scrutinului din 26 mai, de actualitate încă.
Reporter: Ștefan Ilie, în calitate de președinte al PNL Tulcea ați câștigat alegerile în județul Tulcea, la o distanță considerabilă de PSD, de peste 5 procente. Considerați că este o reușită, mai ales că mulți lideri adversari nu vă dădeau nicio șansă?
Ștefan Ilie: Meritul nu este al meu, ci al locuitorilor județului nostru, care nu au mai fost de acord cu aroganța acestor lideri și cu ignoranța manifestată față de problemele reale. Sunt fericit că județul nu mai este roșu și trebuie să le mulțumesc și colegilor mei primari, consilieri locali, membri și simpatizanți PNL. Am mai spus-o și o repet: oamenii dau onoare partidelor și nu invers. Față de cei care nu îmi dădeau nicio șansă nu am niciun mesaj. Nu merită.
Reporter: Există multe localități unde, deși primarii sunt PSD, deși unii chiar au realizări acolo, totuși liberalii au câștigat. Cum vă explicați asta?
Ștefan Ilie: Într-o colectivitate nu este suficient să faci investiții. Este foarte important să respecți cetățenii și să-i implici în acțiuni. Un primar trebuie să fii sincer cu locuitorii, să se implice în educația copiilor, să dezvolte sănătatea, să protejeze inițiativele și afacerile locale sau mediul înconjurător. Să fie 24 de ore din 24 activ. Repet, comunitatea a taxat aroganța și ignoranța!
Reporter: Există membri sau zone care nu au obținut rezultate bune? Veți lua măsuri față de ei?
Ștefan Ilie: Evident că există, însă eu nu judec oamenii după activitatea lor politică, ci îi analizez doar în funcție de implicarea lor în nevoile urbei. Nu pot suporta persoanele care se înscriu într-un partid doar mânați de interese personale, doar pentru funcții și caut să-i îndepărtez din preajma mea, deși nu este ușor deloc. Construiesc o echipă a oamenilor care pe primul loc pun dorința de a munci pentru cetățeni și nu pentru folosul lor. Când numărul membrilor responsabili și harnici va depăși pe cel al oportuniștilor, atunci localitatea, județul și țara vor merge spre bine! Da, voi propune sancționarea celor care nu au făcut nimic pentru localitățile unde sunt consilieri PNL!
Reporter: În municipiul Tulcea pe primul loc s-a situat alianța USR – PLUS. Ați fost dezamăgit?
Ștefan Ilie: Doamne ferește! Cum să fiu dezamăgit, când PSD a obținut doar locul 3? Cum să fiu supărat când eu cred intr-o echipă unită a oamenilor capabili și onești? Nu este minunat când vezi că tulcenii, într-o majoritate covârșitoare au votat USR-PLUS și PNL sau când vezi că 70% dintre ei nu mai vor PSD-ALDE?
Reporter: În încheiere, ce planuri aveți pentru viitor? Vedeți o posibilă colaborare a opoziției pentru alegerile locale de la anul?
Ștefan Ilie: În primul rând trebuie să ne implicăm în rezolvarea problemelor pentru care am fost aleși sau investiți. Zilnic să nu uităm că până a ne dori altceva trebuie să ne facem datoria acolo unde suntem. Primari, viceprimari sau consilieri, directori sau funcționari, obligația noastră este să muncim pentru creșterea nivelului de trai al locuitorilor, pentru rezolvarea problemelor localităților. Trebuie să nu dezamăgim și să respectăm cetățeanul. Dacă suntem responsabili și cu bun simț față de toți locuitorii, indiferent dacă ne-au ales sau nu, atunci putem avea curajul de a le solicita din nou votul. Și da, mă voi implica tot mai mult în problemele municipiului și ale județului și sunt deschis parteneriatului cu toți oamenii onești și harnici. Mă repet: garantez că viitoarea guvernare locală din Tulcea nu va tolera abuzul și va face performanță administrativă.
N.A.
+ There are no comments
Add yours