Liberalul Octavian Motoc a luat decizia pe Facebook
„De ceva vreme, analizez cu multa seriozitate ce se intampla cu orasul in care traiesc. Ma uit in jur si constat ca, in ultimii 4-5 ani, nu s-a mai intamplat nimic care sa ne impresioneze ca locuitori ai urbei. Strazile sunt cam la fel de proaste, capacele de camine de vizitare la canalizare sunt parca puse special sa distruga jentile rotilor, amortizoarele si capetele de bara ale autoturismelor, cosuri de gunoi exista doar pe strazile principale, iar racordarea la sistemul de alimentare cu gaze naturale se face intr-un ritm ca de melc. Faleza municipiului Tulcea arata ca dupa un razboi sau cutremur devastator, cu fatade sinistre ale blocurilor ce o flancheaza, cu o cladire construita in mijlocul ei intr-un mod misterios, care abia acum incepe sa fie demolata, desi zace neterminata de cel putin 10 ani, iar un fost Restaurant “Rolion” de pe acelasi fronton, langa Gara, a fost devastat totalmente, in perioada in care a facut obiectul unui partaj in instanta. Ne pierdem zeci de minute in fiecare zi sa incercam sa ne parcam masinile cand ajungem la serviciu sau ne deplasam prin oras, nu avem un parc al Tulcei, un adevarat plaman verde, in care sa ne plimbam copiii, iar poluarea in oras, chiar daca nu se simte in mod flagrant, lasa urme prin numarul impresionant de cetateni imbolnaviti de rinite alergice cronicizate. Apa potabila si canalizarea sunt printre cele mai scumpe din tara, desi oamenii sunt extrem de saraci. Nu avem medici in Spitalul orasului (chiar de e judetean), iar in ultimul deceniu am pierdut cam 30 % din populatia orasului, care a plecat spre alte orizonturi. Nu a fost atras nici un investitor major in ultimii 7-8 ani in Tulcea, nu s-a construit nici un parc industrial langa urbea noastra, iar dupa Santierul Naval si Alum, cel mai important angajator este Consiliul Judetean. Declaram ca suntem un oras turistic si nu se face nimic pentru a asigura mobilitatea potentialilor turisti. Ba mai mult, unora le trecea prin cap sa inchida Aeroportul, in loc sa-l introduca in circuitul de transport international de pasageri si marfuri. Nu mai gasesti specialisti in mai nici un domeniu si ajungem sa verificam un proiect sau sa expertizam o cladire cu ingineri din Galati, Constanta si Bucuresti. Siguranta cetateanului este ignorata pur si simplu. Sute de spargeri se petrec in fiecare an, dar intersectiile nu sunt inca monitorizate cu camere video. Tinerii nostri nu vor sa se mai intoarca acasa dupa ce termina cursurile facultatilor. De ce? Pentru ca aici nu intrevad nici un viitor. Si culmea, in aceasta perioada, acest judet si municipiul Tulcea beneficiaza, in mod potential, de cea mai mare suma de care s-a putut bucura vreodata un judet din Romania-aproape 1,2 MILIARDE DE EURO! Pentru perioada de programare 2014-2020. Si am ajuns deja aproape la jumatatea lui 2018 si n-am accesat mai mult de 3-5 % din ei! Daca te duci sa vorbesti cu cei din administratie despre potentiale proiecte benefice pentru cetateni, parca privesc prin tine! Au alte preocupari.
Din aceste motive, m-am decis sa-mi anunt, inca de pe acum, o potentiala candidatura pentru functia de primar al municipiului Tulcea. ESTE TIMPUL SA RECLADIM ORASUL NOSTRU!”- postează pe pagina sa de Facebook, fostul senator liberal, Octavian Motoc.
Cam devreme anunțul, dar mai trebuie ceva: bătălia internă,pe sondaje, care sigur va fi una aprigă, trebuie să fie și câștigată; cu șanse foarte mari dacă, cumva, Hogea, fie independent, fie din partea dreptei, nu va mai intra în competiție. (N.A.)
+ There are no comments
Add yours