Legea combaterii fugarilor a fost aprobată în Parlament

Astăzi Parlamentul a aprobat proiectul de lege inițiat de Guvern prin care se combate fenomenul fugarilor. Potrivit proiectului inițiat de Ministerul Justiției, fugariivor fi obligați să-și suporte cheltuielile de aducere în țară care vor fi calculate de către stat.

  • Legea reglementează două potențiale situații:
    • Când fugarul se sustrage de la urmărire penală sau judecată. În acest caz, toate cheltuielile în cauză devin cheltuieli de judecată și se pun în sarcina inculpatului prin hotărârea definitivă de condamnare (NOTĂ: în caz de achitare, cheltuielile rămân în sarcina statului).
    • Când fugarul se sustrage de la executarea pedepsei (respectiv, este deja condamnat definitiv și fuge din țară). În această situație, cheltuielile făcute cu aducerea lui în țară vor fi recuperate printr-o acțiune în instanța civilă. Titularul acțiunii va fi ministerul care a făcut cheltuielile. Această solicitare a titularului de acțiune va fi scutită de taxa de timbru și va fi judecată cu celeritate. Printre cheltuielile ocazionate de aducerea în țară a fugarului se numără: costul biletelor de avion, cazarea escortei, eventuale cheltuieli de transport suportate de escortă (cazare – sediul autorității judiciare străine, cazare- aeroport, etc).
  • Acest proiect completează cadrul legislativ existent în domeniul cooperării judiciare internaționale. El se referă strict la persoanele urmărite internațional (atât pentru cele pentru care a fost emis mandat european de arestare, cât și cele pentru cele care au fugit în afara Uniunii Europene și pentru care se desfășoară procedura de extrădare).
  • Prin aplicarea acestei legi, statul va economisi sume mari pe care le cheltuie în prezent cu aducerea în țară a fugarilor.
  • Astfel, doar în anul 2023, cheltuielile pentru aducerea în aducerea în țară a fugarilor au constituit aproximativ 10 milioane lei.

Michael Gudu, deputat PNL Tulcea

+ There are no comments

Add yours