Președintele PNL- Organizația Județeană Tulcea, Ștefan Ilie, a scos vineri în lansare publică 3 personalități locale, tulceni get-beget, care vor candida pentru un loc în Parlament, pe lista PNL: Alexandru Cristian Iordan la Senat, George Șișcu și Michael Gudu la Camera Deputaților. Fiecare, pe rând, a spus ce-i recomandă pentru aceste demnități. Cristian Iordan: “Două mandate de prefect, gestionarea corectă a situațiilor de urgență, a situației pandemice până la data demisiei, aducerea în Senatul României a problemelor tulcenilor și promovarea de legislație adecvată județului, buna cunoaștere a oamenilor și comunicarea cu aceștia”. George Șișcu: Își dorește un mandat mai dinamic decât primul, să continue în Comisia Transporturi, pe cât posibil și în altă comisie, să nu dezamăgească niciun primar și prin aceștia, niciun locuitor al județului. Michael Gudu: “Ca jurist cu experiență și cu 3 mandate de consilier județean, ales deputat la primul mandat, mi-aș dori să ajut tulcenii prin Comisia Juridică și voi face auzită sigur vocea tulcenilor în Parlament”.
Toți 3 au mulțumit partidului, colegilor de partid care au învestit în ei încrederea unei candidaturi de succes. De altfel, acesta este și obiectivul liberalilor tulceni la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020: un senator și 2 deputați. Succes!
N.A.
+ There are no comments
Add yours