Cele două discursuri, susținute de președintele SUA și președintele Rusiei, au arătat clar lumii libere și statelor din Europa de Est diferența uriașă dintre valorile pe care le susțin cele două părți.
- În timp ce statele occidentale susțin democrația, suveranitatea statelor și dreptul lor de a-și alege viitorul, poziția Rusiei este una imperială și agresivă, care tratează statele din vecinătate ca pe vasali, rezervându-și dreptul să decidă în locul acestora propriul viitor.
- Discursul lui Vladimir Putin arată că președintele rus nu dorește pace, ci continuarea agresiunii Rusiei în Ucraina.
- Acum, mai mult ca niciodată, se poate vedea adevărata față a Rusiei. O țară care invadează un stat vecin în baza unor argumente arbitrare și care își rezervă dreptul să o facă și cu alte state din regiune.
- Această identitate a Rusiei trebuie arătată de fiecare dată când forțe subversive din România încearcă să promoveze agenda Kremlinului. Românii trebuie să fie foarte atenți la acest război hibrid purtat de Rusia în statele europene și să respingă demersurile care dezbină societatea noastră și o fac mai vulnerabilă.
- Războiul hibrid pe care îl poartă Rusia implică destabilizare politică, inclusiv prin plasarea și amplificarea unor teme care scindează societățile statelor UE. Un exemplu, în acest sens, este disputa din jurul canalului Bâstroe.
- Partidele politice au responsabilitatea să discearnă elementele hibride ale războiului promovat de Rusia și nu să meargă după fenta ei, apăsând pedala electorală pe teme naționaliste sau radicale. Astfel de poziții pot genera derapaje pe care să nu le putem gestiona cum trebuie.
- Escaladarea războiului pe care o susține Rusia arată, încă odată, că poziția PNL de a fi un factor de stabilitate la guvernare a fost și este una corectă.
- România va continua să sprijine Ucraina, iar PNL va fi un susținător ferm al acestei poziții.
- Totodată, PNL va fi un susținător sincer și ferm al parteneriatului strategic cu SUA și al apartenenței noastre la NATO. Acest statut este cel care ne asigură securitatea și bunăstarea cetățenilor noștri.
Michael Gudu, deputat PNL Tulcea
+ There are no comments
Add yours