Comunicat de presă
Fondurile europene par ceva sfânt pentru actualul Guvern, un orizont tot mai îndepărtat, greu de atins și asta din cauza persoanelor slab pregătite puse în agențiile de implementare a proiectelor, cât și a modificărilor legislative oneroase în favoarea clientelei de partid. Nu trece nicio săptămână să nu auzim de un infringement sau blocarea fondurilor pe nu știu ce axă pentru că se constată încercarea de utilizare a fondurilor europene pentru cei de la putere și acoliții lor.
Azi Comisia Europeană ne amenință cu blocarea fondurilor de 553,19 milioane euro din Programul de Capacitate Administrativă din cauza amendamentelor aduse în codul administrativ. Prin aceste amendamente:
“ – Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici își pierde calitatea procesuală activă prin care putea sesiza instanţa de contencios administrativ în cazul unor abuzuri politice la adresa funcționarilor publici (Art. 412 din propunerea de Cod Administrativ a fost eliminat în Comisia Specială comună a Senatului și Camerei Deputaților);
-ANFP pierde capacitatea de filtru față de modificările abuzive ale organigramelor instituțiilor, dând astfel cale liberă unor modificări arbitrare, cu scop politic (este eliminat alineatul 4 al Articolului 411);
– Publicitatea pentru concursurile de funcționari publici se reduce de la 15 zile la 8 zile, ceea ce crește șansele ca aceste concursuri să fie cunoscute doar de clientela politică ( Alineatul 5 al art.479 );
– Funcționarii publici care sesizează încălcări ale legilor (avertizori de integritate) își pierd protecția legală rezervată avertizorilor de integritate (Art. 438 din propunerea de Cod Administrativ a fost eliminat în Comisia Specială comună a Senatului și Camerei Deputaților)”
Asistăm cu îngrijorare zilnic cum acest Guvern încearcă și reușește să înlocuiască în toate funcțiile administrative oamenii implicați în activitatea lor cu lipitorii de afișe și băieții din cercul încrederii politice, singura lor menire fiind însușirea banului public și a fondurilor europene prin orice mijloace. Atât opoziția cât și Comisia Europeană transmit zilnic atenționări legate de modul cum se ocupă posturile din administrație, cât și faptul că se fraudează fondurile comunitare, guvernanții se laudă cu transparența și progresul în accesare. Singurii care s-au opus acestor modificări sunt parlamentarii PNL și USR, dar vocea lor nu a putut bloca dorința de îmbogățire și obținere a cât mai multor beneficii administrative a domnilor de la Putere.
Deputat PNL , Vasile GUDU
+ There are no comments
Add yours