Momentan suntem în faza în care se discută despre amendamentele care vor fi depuse la legea pensiilor, astfel încât reforma să țină cont de observațiile Comisiei Europene și de recomandările Băncii Mondiale.
- Așa cum am menționat în repetate rânduri și cum a spus și președintele Iohannis, PNL susține ca sistemul de pensii trebuie să fie unul sustenabil.
- PNRR este cel mai important proiect al României, fiind și o sursă consistentă de bani europeni, pe care nu ne permitem să o pierdem. De aceste fonduri depinde dezvoltarea și stabilitatea țării din anii următori.
- PNL face un apel către partidele politice, mai ales cele de Opoziție, să nu vicieze dezbaterea pe această reformă prin poziții și mesaje populiste. Pentru a avea succes, astfel de reforme, care implică mari sisteme din statul român, trebuie să aibă sprijinul întregii clase politice.
- Reforma pensiilor speciale este un proces care nu se oprește. Orice informație care indică sistarea reformei, inclusiv prin alegeri anticipate, este falsă. PNL nu ia în calcul astfel de scenarii și dorește ca această reformă să fie pusă în aplicare.
- Să nu pierdem timpul căutând vinovați. Eforturile Ministerului Muncii, care este responsabil cu această reformă, trebuie să fie concentrate pe găsirea de soluții care să ducă lucrurile înainte, nu care să stopeze acest proces.
- PNL consideră că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale. Așa cum a susținut și prim-ministrul Nicolae Ciucă, pensiile militarilor sunt ocupaționale, iar includerea lor în regimul de pensii speciale a fost o greșeală. De altfel, în majoritatea statelor UE, pensiile militarilor sunt ocupaționale și beneficiază de un statut diferit de cel din regimul general de pensii.
Michael Gudu, deputat PNL Tulcea
+ There are no comments
Add yours