Scenarii pentru alegerile prezidențiale
Alegerile prezidențiale și parlamentare din noiembrie – decembrie vor fi o confruntare între cele mai mari partide din România: PNL și PSD.
- Oricine are dreptul să candideze, însă doar doi candidați au șanse reale să câștige prezidențialele: candidatul PNL și candidatul PSD.
- Întotdeauna la prezidențiale s-au înfruntat un candidat al dreptei și un candidat al stângii, iar în 2024 va fi la fel.
- Mircea Geoană nu e un candidat de turul 2. Votul la alegerile prezidențiale e un vot pentru un lider politic care reprezintă un proiect politic și un curent politic. Nu e un vot pentru o simplă persoană. Mircea Geoană nu are în spate niciun partid politic și nici nu reprezintă un curent politic în România.
- Nici un lider politic nu-și poate aplica singur programul prezidențial, ci are nevoie de sprijinul unui partid puternic. Românii înțeleg foarte clar că un om singur nu are nicio putere de a face ceea ce promite.
- PNL se pregătește pentru alegerile parlamentare și prezidențiale și are încredere că le poate câștiga pe amândouă. Avem peste 1.200 de primari în toată țara, mai mulți decât înainte de alegerile din 9 iunie. Avem al doilea grup de parlamentari din Parlamentul României și sunt partener egal de guvernare cu PSD.
- De asemenea, alegerile locale au reconfirmat PNL drept principalul partid al dreptei românești, la mare distanță de toate celelalte partide care se consideră de dreapta.
- Tocmai de aceea PNL este astăzi atacat. Aceste atacuri nu au însă nicio șansă de a destabiliza partidul. Avem o conducere reconfirmată prin votul românilor din 9 iunie și avem o poziție foarte bună înaintea alegerilor prezidențiale și parlamentare.
- Capacitatea electorală a PNL și proiectul de centru-dreapta al PNL își vor dovedi forța pe 24 noiembrie, pe 1 și 8 decembrie.
Michael Gudu, deputat PNL Tulcea
+ There are no comments
Add yours