Doamna Zibileanu, coordonator PRO România Tulcea, nici nu s-a întors bine de la comuna Nufăru și a postat „evenimentul” înainte de a coborî din mașină: cică, toată organizația liberalilor de la comună, s-a mutat cu șef cu tot, în barca dumneaei, nou-nouță, sub pavilion ProRomânia. Prompți, ziariștii locali, de altfel, au realizat că „marea dezertare” de la PNL Nufăru încăpea, cu puțin efort, într-o motocicletă cu ataș. Evident, Ștefan Ilie, președintele Organizației Județene a PNL, a fost asaltat pentru explicații.
Ștefan Ilie: „Nu e niciun secret: de la noi vor mai pleca spre ciudățenii de partide oameni care nu sunt competitivi, care nu acceptă competiția și care nu au valoare. Eu nu-i vreau în echipa mea. Știu că doar acela care muncește pentru binele colectivității, care se stresează pentru rezolvarea problemelor cetățenilor, care se trezește cu noaptea-n cap pentru a depune proiecte și pentru a nu pierde oportunități europene, face performanță. Eu așa fac la Luncavița. Și la fel ca mine fac mulți alți colegi care sunt primari, consilieri, oameni de afaceri, mici întreprinzători sau muncitori pe șantiere ori în spălătorii auto. Ei fac ca lucrurile să meargă spre bine și de ei societatea are nevoie. Nu de frustrați care nu știu că și atunci când pierzi trebuie să o faci cu Onoare. La rândul meu, primesc săptămânal, mai ales în ultima vreme, de când mi-am anunțat candidatura la Primăria Tulcea, mesaje de la foști colegi de-ai noștri, de la diverși cetățeni. Îmi transmit că vor să facă parte din Echipă, că PNL Tulcea de azi e altceva decât ceva-ul de care au fugit ei. Cred că tuturor acestora trebuie sa le răspund, cu prietenie, așa: Sunt bineveniți toți aceia care nu au făcut rău oamenilor. E un schimb profitabil. Pentru noi”- a declarat Ștefan Ilie.
N.A.
+ There are no comments
Add yours