Declarație de presă

 Dacă până acum se vorbea voalat despre suspendarea Președintelui țării, acum  cei din coaliția de guvernare PSD-ALDE par să nu se mai sfiască și o spun direct, urmând ca în perioada următoare să asistăm la acest lucru.Suspendarea Președintelui ar însemna suspendarea democrației în România, care s-ar face prin încălcarea grosolană a Constituției de către conducerea ALDE-PSD o dată cu desființarea codurilor penale și modificarea acestora în favoarea celor care încalcă legea.

În ciuda faptului că a fost suspendată din funcție Laura Codruța Kovesi, aşa cum ceruse Curtea Constituţională, discuțiile PSD-ului despre suspendarea Președintelui Iohannis continuă.Este pentru prima dată când cei care ar trebui să lupte pentru democrație și pentru această țară, cer scuze infractorilor și uită să le ceară scuze părinților pentru alocația mică dată copiilor, pentru pensiile mici și neindexate de la începutul anului, pentru scumpirile foarte mari, care au anulat orice creștere a pensiei. Acest Guvern plin de incultură și această coaliție plină de condamnați, vorbesc de suspendarea Președintelui și îl acuză de dictatură, tocmai ei care dețin toată puterea în această țară, ei care i-au luat toate prerogativele, ei care se simt abuzați pentru că sunt prea îmbuibați și conectați la resursele naționale și la fondurile europene. De când au venit la Putere, asistăm la o manipulare grosolană a opiniei publice și la un diletantism în guvernare prin legi care se schimbă săptămânal și care produc efecte contrare celor declarate de creștere a nivelului de trai, de reducere a impozitelor și de scădere a deficitului bugetar. Acești îmbuibați, abuzați doar de faptul că încă nu dețin controlul total al țării, vor da o lovitură puternică României atât pe plan intern dar mai ales pe plan internațional.

În anul Centenarului și în pragul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, România dovedește că nu mai respectă valorile democratice și că nu mai este guvernată și toate acestea pentru ca cei care au prăduit-o până la ultima resursă vor să fie liberi, vor să dețină puterea totală pentru a scăpa de răspundere în fața legii. Cu toate că Opoziția din țară și partenerii externi au transmis mesaje că nu agrează modul de modificare a legilor Justiției, de faptul că diletantismul guvernamental mărește deficitul bugetar, toate aceste mesaje par a nu fi auzite de mințile înfierbântate ale celor care guvernează România. Sperăm ca vocea liberală, exprimată de Președintele celui mai puternic partid de Opoziție să-i trezească la realitate pe cei care doresc scoaterea României de pe harta democrației și să renunțe la interesele lor meschine, ca să nu ne întoarcă în dictatură.

Deputat PNL, Vasile GUDU

+ There are no comments

Add yours