Vaccinul este un preparat biologic care conține microorganisme omorâte sau atenuate, ori fragmente ale acestora. În urma administrării vaccinului, apare un răspuns imun (de apărare), care ne protejează împotriva bolii produse de microorganismele patogene.
Astăzi, vaccinarea salvează anual peste trei milioane de vieți din întreaga lume, conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Atunci când acoperirea vaccinală este ridicată, numărul persoanelor care contractează boala se reduce considerabil. În lipsa vaccinarii sau atunci când acoperirea vaccinală scade sub 90%, sunt probabile reapariția bolilor și manifestările epidemice. România trebuie să asigure vaccinurile necesare pentru toate categoriile de boli pentru care se fac vaccinările, într-un număr suficient astfel încât să permită vaccinarea tuturor celor care își doresc. Din păcate, în anii trecuți oamenii au avut dificultăți în a găsi anumite vaccinuri, iar această situație va înceta sub guvernarea liberală. Trebuie găsit o formă de responsabilizare a părinților în vederea vaccinări.
PNL susține campanii de informare cu consecințele negative ale nevaccinării. Părinții sunt cei care decid vaccinarea propriilor copii de aceea trebuie să fie bine informați! Trebuie să contracarăm propagandă mincinoasă care are ca scop să-i sperie pe părinți. Scopul nostru este să promovăm strict pozițiile medicilor și ale specialiștilor în sănătate. Doar aceste voci trebuie să se audă în societate ! Aceasta este o chestiune care depinde de specialiști, aici trebuie să oferim un răspuns științific, medical și nu un răspuns politic.
Vă mulțumesc !
Deputat PNL, Vasile GUDU
+ There are no comments
Add yours