Astăzi, 15 februarie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean au celebrat Ziua Națională a Lecturii alături de copiii din cadrul Centrului de Psihologie Delta Dunării din municipiul Tulcea.

Pentru a marca această zi, jandarmii i-au vizitat pe copii, dăruindu-le peste 150 de cărți și un moment de lectură. Ei au încercat să transmită copiilor mesaje preventive cu ajutorul poveștilor citite iar aceștia au înțeles că orice poveste îi poate duce într-o lume în care eroii lor îi ajută să se pregătească pentru situațiile dificile cu care s-ar putea confrunta în viitor. Micuții au înțeles că lumea magică a cărților îi duce în călătorii fascinante cu eroii preferați, îi ajută să cunoască modul în care funcționează lumea înconjurătoare, dar le va pune și imaginația la treabă, descoperind astfel emoțiile frumoase. De asemenea, cei mici au înțeles că o carte este un prieten care va avea întotdeauna ce să-i învețe și care le va fi mereu aproape.
Momentul de lectură s-a desfășurat într-un cadru adecvat, prin activități specifice cu obiectivul de a promova importanța lecturii și de a descoperi beneficiile acestui obicei plăcut, relaxant și care îi va ajuta pe copii să se dezvolte armonios.
Ziua de astăzi ne-a oferit bucuria de a dărui, dar și de a cunoaște niște copii minunați dornici de cunoaștere, socializare, dar și bucuroși să-și exprime propriile opinii cu privire la peripețiile prin care trec eroii lor din poveștile citite împreună cu noi.

De Ziua Națională a Lecturii, jandarmii au făcut echipă cu reprezentanții Centrului de Psihologie Delta Dunării pentru a promova importanța lecturii, indiferent de meseria pe care o practicăm.

Comunicat IJJ

PS. Toată stima față cu gestul jandarmilor, unicat, cel puțin la Tulcea. Au fascinat copiii cu povești citite din cărțile pe care tot ei le-au donat. Respect!

+ There are no comments

Add yours