Lecție deschisă cu părinții la Liceul „Ion Creangă” din municipiu

 

În cursul zilei de ieri, lucrătorii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o activitate interactiv-preventivă, de data aceasta cu părinții elevilor Liceului Teoretic,, Ion Creangă ”  dinTulcea. Au fost prezenți aproximativ 50 de părinți, fiind purtate discuții cu privire la prevenirea comportamentelor deviante și delincvente ale copiilor, legătura dintre violența din familie și violența din școală, prevenirea plecărilor voluntare ale copiilor și prevenirea agresiunilor sexuale asupra minorilor.

Polițiștii au oferit sfaturi despre impactul relațiilor de cuplu și de familie asupra copiilor, părinții fiind sfătuiți totodată să apeleze la specialiști în cazul în care se simt depășiți de situație. Mulțumim cu această ocazie părinților prezenți, și îi asigurăm de tot sprijinul nostru la nevoie.

Comunicat IPJ

+ There are no comments

Add yours