Trebuie neapărat să vezi măcar o bucățică din Deltă ca să realizezi. Și ca să poți da mai departe știre despre minunățiile naturii, pe care le-ai văzut atât de aproape de noi. Nu pot uita “perla” scoasă anul trecut de un operator în turism, la o dezbatere pe turismul deltaic, pe care am pus-o în titlu. Așa este, munți, păduri și văi sunt peste tot, însă Deltă e numai la noi. Și e păcat să nu o facem cunoscută. Porțiunea asta de Deltă a Dunării, din zona Sulina, am revăzut-o de curând. Pensiunile din Delta Dunării au fost cam pline de minivacanțe iar la Sulina sezonul turistic se arată promițător. Minivacanțele de Paște, de 1 Mai și Serbarea Scrumbiei Albastre, au adus sute de turiști, la fel și Parastasul Piraților Nepomeniți și se știe deja că acest eveniment aduce sute de turiști și toate locurile de cazare se epuizează cu repeziciune. Iar în curând la Sulina, Festivalul Concurs al Minorităţilor Naţionale SERBĂRILE DELTEI . O splendoare acum că apa crescută permite deplasarea lejeră a bărcilor pe canale și lacuri, ghidați de oameni ai locului care spun povestea mirificei delte, cu fauna și flora ei. Am avut această șansă cu ocazia unui infotrip pus la cale de o „activistă înrăită” a turismului deltaic, Corina Davidov. Pozele colegului Ovidiu Oprea de la Constanța și unele ale subsemnatului nu mai au nevoie de niciun comentariu.
Aici poți să stai, lejer și civilizat
Și te întâmpină un ansamblu lipovenesc
Prin mirifica Deltă…
Un răsărit „de Sulina” cu epava Turgut inclus și cai din Deltă
Și plaja. Cu cel mai fin nisip și… foc de tabără
Trebuie să mergi ca să te convingi!
N.A.
+ There are no comments
Add yours