Primăria exclude debarasarea de Coman și invocă respectarea procedurii
Primăria Municipiului Tulcea îi mulțumește domnului Ștefan COMAN pentru activitatea desfășurată în cadrul mandatului de manager al Ansamblului Artistic Profesionist ,,Baladele Deltei”. Conform Contractului de management semnat în anul 2018, mandatul domnului Ștefan Coman s-a încheiat la termen (31.12.2022). Contractul de management a fost încredințat în baza unui concurs de proiecte de management, aceeași procedură urmând a fi reluată și pentru atribuirea noului mandat. Este necesar ca procedura de încredințare a următorului mandat să parcurgă toți pașii legali, timp în care vor avea loc, conform prevederilor legale, activități de auditare și inventariere– se arată într-un comunicat al Primăriei municipiului.
Tocmai nerespectarea procedurii- zice Ștefan Coman- i-a „luat” mandatul de manager
E clar că se discută despre două proceduri diferite.„Conform contractului de management și conform procedurii legale, în perioada de 30 de zile de la ultima evaluare se întocmește un caiet de obiective și pentru că la ultima evaluare am luat note de 10, postul nu se mai scoate la concurs, ci urma să fac proiectul de management și să îl depun. Dar ei (conducerea primăriei-n.n.) nu au făcut asta și nu au semnat un nou contract. Eu înțeleg că nu se mai dorește manager la Baladele Deltei și asta nu de-acum. Am imagine prea multă, și eu ce să fac?”– declară maestrul Ștefan Coman.
Primarul Ștefan Ilie declară că „Ștefan Coman poate participa la concursul de manager al Baladelor Deltei fără nicio problemă”.
N.A.
+ There are no comments
Add yours