Partida România-Norvegia din preliminariile Euro 2020 se va disputa fără spectatori, în urma deciziei UEFA. Dar copiii sub 14 ani pot intra gratis la meciul de marți,15 octombrie, ora 21:45!
Jucăm fără spectatori, dar fără suporteri, NICIODATĂ! Federația Română de Fotbal a elaborat, în urma deciziei UEFA, o procedură în acord cu normele forului continental și legislația românească, astfel încât la România-Norvegia (15 octombrie, ora 21:45) să susținem cât mai mulți tricolorii pe Arena Națională! Au acces pe stadion: Copiii care nu au împlinit 14 ani din cadrul instituțiilor de învățământ preșcolare sau școlare, publice sau private, din cadrul academiilor și școlilor de fotbal, precum și legitimați la cluburi cu grupe de copii și junior; Fiecare grup organizat de 10 copii trebuie însoțit de un cadru didactic sau antrenor. Spre exemplu, la 23 de copii dintr-o unitate, sunt necesari 3 însoțitori. Intrarea este gratuită pentru copii și însoțitori!
De la Tulcea, vor pleca să susțină tricolorii 1000 de copii, prin grija Asociației Județene de Fotbal.
Hai România!
N.A.
+ There are no comments
Add yours