Pe Stadionul „Pescărusul” din Sarichioi, duminică, 9 iunie, a avut loc festivitatea de premiere, după ce echipa campioană, Pescărușul, a evoluat intr-un meci amical in compania vicecampioanei judetului Brăila, Victoria Traian. Meciul ultimei etape a play-off-ului Ligii a IV-a nu s-a mai disputat deorece echipa Soimii Topolog a anuntat cu câteva zile in urmă că nu se poate prezenta, motivat. Chiar dacă a fost un meci amical, tribunele au fost pline, fiind cunoscut faptul că suporterii echipei Pescărusul vin la stadion in număr mare atât la meciurile de acasă, cât si la cele din deplasare.

Juniorii A1 au avut si ei meci amical, după fluierul de final al centralului fiind, la rândul lor, premiati pentru ocuparea locului 3 in clasamentul grupei.


Presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal Tulcea, Petre Badea a multumit suporterilor pentru sustinere, autoritătilor locale pentru sprijinul consistent si serios in promovarea si dezvoltarea fenomenului fotbalistic la nivelul acestei comune, jucătorilor si antrenorilor pentru performanțele obținute. S-au acordat diplome, cupe, medalii , câte un set de echipament complet pentru ambele echipe si trofee pentru cel mai bun jucător. Astfel, la juniori a fost desemnat Cristea Marius, cel mai bun dintre seniori fiind desemnat Cristian Pantelie. .

Felicitări echipei campioane si succes la meciurile de baraj!

N.A.

+ There are no comments

Add yours