Sâmbătă,16 februarie, la Ploiești s-a desfășurat competiția de șah rapid, intitulată ”Memorialul Paul Diaconescu”, competiție organizată în memoria regretatului Paul Diaconescu, de numele căruia se leagă primii pași ai șahului de performanță din Ploiești, acesta formând primul cerc de șah prahovean numit ”Pionul”.
La această competiție a participat și sportivul clubului tulcean Acs Logic Delta, Ancuța Eduard-Gabriel, care a concurat la turneul dedicat sportivilor sub 14 ani. La acest turneu au participat peste 100 de sportivi legitimați la cluburile din Buzău, Snagov, București, Târgoviște, Moreni, Brașov, Ploiești și Tulcea. La finalul celor 7 runde de joc , Eduard a obținut medalia de argint cu 6,5 puncte, la egalitate de puncte cu ocupantul locului I, departajarea făcându-se după criteriul Buchholz.

La cei 12 ani ai săi, Eduard a demonstrat prin rezultatele obținute la concursurile de șah la care a participat anul acesta, că este un sportiv foarte ambițios, talentat si dornic de a face performanță. El se pregătește pentru participarea la Campionatele Naționale Individuale de Șah ce vor avea loc la Călimănești în luna aprilie.
Felicitări , Eduard!

Așa elev, așa antrenor !
La obținerea acestor rezultate frumoase a contribuit și antrenorul său CM Martian Dragos-Daniel, sportiv al clubului ACS Logic Delta care în perioada 14-23 februarie, participă la Semifinala Națională Individuală de Șah de la București.După 6 runde, Dragoș-Daniel ocupă locul I cu 5,5 puncte ( 5V, 1E, 0Î),cu șanse foarte mari de calificare în Finala Națională de Șah.
Mult succes, Daniel!

+ There are no comments

Add yours