Chiar de Ziua Dobrogei s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Campionatului European de Șah pe Internet pentru Ehipe Școlare , desfășurat sub egida Federației Europene de Șah ( ECU ) și a Federației Internaționale Școlare de Șah (ISCU) la categoria de vârstă U11.
La această competiție au participat peste 80 de elevi din următoarele orașe europene: Moscova (RUS), Soci (RUS), Sankt Petersburg(RUS), Moncegorsk(RUS), Madrid (ESP) , Podgorica ( MNE) , Tel Aviv( ISR), Joseni(ROU) și Tulcea (ROU).
Competiția a fost transmisă live pe site – ul www.chessking.com și s-a desfășurat pe parcursul a 7 runde , în sistem elvețian , cu timp de joc de 10 minute/jucător cu un increment de 3 secunde/mutare.
Orașul Tulcea a fost reprezentat de echipa Școlii Gimnaziale Elena Doamnă și de echipa Școlii Gimnaziale Alexandru Ciucurencu.
Echipa Școlii Gimnaziale Elena Doamnă a avut în componență următorii elevi: Tanase Andrei , Gafar Timur , Borisov Sofia – Ioana și Mocanu Miruna
La sfârșitul celor 7 runde de joc, Școala Gimnazială Elena Doamnă din Tulcea a obținut 16 puncte ( 4 V, 1 E, 2 Î) și s-a clasat pe locul 4 la egalitate de puncte cu echipa Școlii Gimnaziale din Sankt Petersburg care a ocupat locul 3 , departajarea facându-se după criteriul Buchholz.
Dintre echipele românești participante la acest Campionat European de Șah pe Internet pentru Ehipe Școlare, echipa Școlii Gimnaziale Elena Doamnă a fost cea mai bună echipă din România.
Rezultatele individuale ale jucătorilor Școlii Gimnaziale Elena Doamnă au fost următoarele: Tanase Andrei 4 pct ( 3 V, 2 E, 2 Î) , Gafar Timur 4 pct ( 4 V, 0 E, 3 Î) , Borisov Sofia – Ioana 5,5 pct ( 5 V, 1 E, 1 Î) și Mocanu Miruna 5,5 pct ( 5 V, 1 E, 1 Î) .
O clasare bună a avut și echipa Școlii Gimnaziale Alexandru Ciucurencu, care a obținut 15 puncte ( 3 V, 2 E, 2 Î) și s-a clasat pe locul 6.
Echipa Școlii Gimnaziale Alexandru Ciucurencu a avut în componență următorii elevi: Craiță Alexandru, Caimacan Daniel, Boureanu Alina și Pufleni Maria.


Felicitări tuturor acestor copii deosebiți, felicitări dascălilor care îi pregătesc!

N.A.

+ There are no comments

Add yours