Se poate spune ca turul s-a terminat la Cupa Satelor,ieri, 28 octombrie, jucandu-se etapa cu numarul trei. Inceputa la nivel national la inceputuil acestei luni, aceasta liga, organizata de FRF in parteneriat cu AJF-uri si Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale se vrea un bun prilej de descoperire de noi talente, peste ani si ani, poate chiar jucatori de nationala putand afirma cu mandrie ca au inceput fotbalul la Cupa Satelor. Cu mici exceptii, toate meciurile s-au jucat si s-au bucurat si de audienta si de calificative la superlativ din partea participantilor.
Pentru unii este doar un bun prilej de a-si arata „competenta”, din toate punctele de vedere. Meciul programat initial la Chilia Veche si care trebuia sa fie impotriva echipei de copii din Frecatei nu s-a jucat, aceasta intalnire fiind amanata la cererea Frecateiului. Surpriza mare, sambata dimineata, oficialii acestei localitati, nestiind stanga ce face dreapta, cereau socoteala AJF-ului de ce este amanat meciul. Profesorul de sport din localitate, cel care ceruse in ziua de joi amanarea jocului, motivand ca nu au transport, sambata dimineata parca era amnezic, dezinformand chiar pe vicele comunei. Nici nu vreau sa ma gandesc daca era programat jocul duminica, dupa cutremur!
Merita felicitati toti cei implicati, jucatori, antrenori, autoritati locale, parinti, suporteri, toti aceia care, prin ceea ce fac, sustin si dezvolta „sportul rege”, fotbalul.
Iris IONESCU
Foto: 28.10.2018, Topooog – Jijila
+ There are no comments
Add yours