Bo, a aflat întâmplător de circuit și a venit
Cum a ajuns un danez la Explorer Mountain Bike Challange 2018?…asta dupa ce tocmai participase la Carpathian Mtb Epic. Povestește Ștefan Ilie: „…cum noi românii suntem un neam de oameni prietenosi, Bo a avut norocul să dea la Carpathian Mtb Epic peste un român foarte prietenos, Sergiu Paraschivu care, la un pahar de vorbă, i-a spus că în weekend el dă o fuga EMTBC2018. Bo a luat legătura cu noi, l-am inscris, i-am povestit de traseu si de cazare si in ziua concursului ne-am trezit cu el la race office. Un tip plăcut, un împătimit al MTB-ului, a obtinut chiar locul 2 la tura lungă, pe categoria de varstă. Cică i-a plăcut la noi si ne-a asigurat că o să vină si anul viitor, ba chiar ne-a scris si câteva cuvinte despre cum i s-a părut lui EMTBC2018″.
Lui Bo, circuitul de la Luncavița i s-a părut extraordinar
Ce scrie el după cursa prin pădurea Luncaviței: „In primul rând, as vrea să le multumesc organizatorilor pentru un eveniment extraordinar! Nu plănuiam să ajung la EMTBC, dar doar cu câteva zile înaintea evenimentului am aflat de acesta si am contactat organizatorii, care au petrecut ceva timp să raspunda tuturor intrebărilor mele care nu păreau să se sfârșească. In dimineata în care am ajuns la eveniment, am realizat că nu va fi o simplă cursă de MTB, ci mai mult de atât. Spre exemplu, simplul fapt că toată echipa de organizare era atât de fericită, zâmbitoare si dornică să creeze cea mai frumoasă atmosferă, prevestea ceea ce urma să se întâmple.Veneam direct de la Carpathian MTB Epic, asadar, această cursă urma să fie mult mai ușoară.Dar asta nu a fost o problemă, a fost totusi o cursă rapidă – chiar dacă pe alocuri accidentată – insă marcajul a fost aproape fără cusur. După cum bine stiti, un eveniment tipic se încheie cu linia de finish si ceremonia de premiere. In ciuda unor discutii legate de clasament – pe care refuz sa le comentez – organizatorii, care au perceput o taxă modica de participare, au servit la final inclusiv masă si bere pentru toti finalistii. Incredibil! Cireașa de pe tort a fost concertul de după amiaza/ seara, ca un manifesto. Acest eveniment nu este doar despre biciclete, timpi si competitie – este despre bucuria de a explora si a fi liber. Încă odată, mulțumesc organizatorilor. Cu siguranță ne vom revedea la eveniment!”- scrie danezul în scrisoarea trimisă organizatorilor. Foarte frumos!
N.A.
+ There are no comments
Add yours