În perioada 17 – 19 martie, la Slobozia a avut loc una dintre cele mai puternice competiții internaționale de șah clasic, intitulată ”Festivalul Internațional de Șah Satori Art Slobozia ” – ediția a XIV-a , competiție organizată de A.C.S. Satori Art și omologată de F.R.Șah și Federația Internațională de Șah.
Concursul s-a desfășurat pe parcursul a 6 runde, în sistem elvețian, cu timp de gândire 60 min + 30 sec / mutare / jucător, la care au participat peste 250 de jucători de șah de toate vârstele, copii și seniori, legitimați la cluburi sportive din Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova și România.
Competiția a cuprins următoarele turnee: pe categorii de vârstă ( U8, U10, U12) și turneul Open.
La această competiție , Tulcea a fost reprezentată de următorii sportivi ai clubului de șah ACS Logic Delta : Guriencu Alexandru ( U11), Mocăniță Matei ( U12), Petrov Alexandru (U7), Cristea Matei (U7) , Pușcatu Anastasia (U7) și Oancea Călin (U9).
Turneul International de Șah la categoria de vârstă 12 ani a fost dominat de Matei Mocăniță și Alexandru Guriencu, doi sportivi pasionați de șah dar și foarte ambițioși, care în ultima rundă au jucat la masa 1 pentru locul I, partida dintre cei doi încheindu-se remiză. Chiar dacă Matei a început turneul de pe poziția 14 de start, el a dat dovadă de multă seriozitate și dorință de autodepășire astfel că, la finalul celor 6 runde de joc, a câștigat turneul fără nicio înfrângere, cu 5 puncte ( 4V, 2E, 0Î).
                             Rezultatele sportivilor tulceni:
U 12
Locul I – Mocăniță Matei
Locul III – Guriencu Alexandru
U 9
Locul II – Oancea Călin
U 7
Locul II fete – Pușcatu Anastasia
Locul IV – Petrov Alexandru
Marius Sarighioleanu, conducătorul delegației: „Prin obținerea acestor performanțe sportive demonstrăm că oraşul Tulcea are copii talentaţi, ce trebuie doar descoperiţi, îndrumaţi şi pregătiţi spre marea performanţă în sportul minţii – şahul.
Succesul nu este un dat, însă cu seriozitate, perseverență și multe ore de antrenament, fiecare sportiv are capacitatea de a-și atinge obiectivul propus. Munca și seriozitatea sunt singurele căi de progres. Felicitări sportivilor, mulțumim părinților care îi sprijină, tuturor susținătorilor clubului de șah, Fundației Județene de Tineret care ne găzduiește activitatea”- a declarat Sarighioleanu.
Felicitări pentru rezultatele de la Slobozia!
N.A.

+ There are no comments

Add yours