Sâmbătă, 19 octombrie 2019, începând cu ora 14.00, stadionul Raional „Atlant” din Cahul, Republica Moldova, va fi gazda celui de-al doilea turneu de fotbal trilateral între echipe reprezentative din ţările vecine: România, Republica Moldova şi Ucraina.
Proiectul „Cupa Înfrăţirii” ediţia 2019, iniţiat de de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Tulcea, şi-a desfăşurat primul turneu la Tulcea, în data de 14 septembrie 2019, iniţiativă prin care şi-a propus lansarea unei competiţii sportive între echipele reprezentative din cele trei ţări vecine şi anume România, Moldova şi Ucraina, cu reprezentare din oraşele Tulcea, Cahul şi Izmail. Succesul primului turneu de la Tulcea, de la mijlocul lunii septembrie, a făcut ca delegaţii participanţi să hotărască, imediat după festivitatea de premiere, ca această competiţie să fie organizată pe parcursul unui sezon fotbalistic de fiecare oraş în parte cu scopul de a strânge relaţiile de bună vecinătate şi înfrăţire şi prin intermediul fotbalului.
„Mă bucur că iniţiativa noastră a trezit un interes foarte mare în rândul forurilor fotbalistice din cele trei regiuni vecine şi mai ales în rândul administraţiilor publice din cele trei regiuni. La circa o lună după primul turneu de la Tulcea, iată că suntem invitaţi, atât noi cât şi cei din oraşul Izmail, din Ucraina, cu echipe reprezentative de fotbal, la un turneu la Cahul, în Republica Moldova. Beneficiem de această dată de sustinerea financiară a Consiliului Judeţean Tulcea pentru a onora această invitaţie la turneul ce va avea loc sâmbătă, 19 octombrie 2019 la Cahul”- a declarat Petre Badea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea.
Programul competiției
Sâmbătă, 19 octombrie : Ora 14.00 -17.30- Disputarea meciurilor de fotbal din cadrul Cupei Înfrăţirii: Ora 14.00, Cahul – Izmail, Ora 15.15, Izmail – Tulcea, Ora 16.30, Tulcea – Cahul , Ora 17.30, Festivitatea de premiere, declaraţii de presă.
N.A.
+ There are no comments
Add yours